Am ajuns la concluzia că trebuie să accept faptul că, la început, voi eșua. M-am chinuit (frământat e un cuvânt mai potrivit) mult încercând să-mi analizez identitatea publică, să înțeleg cum ar trebui să arate primul meu pas în a-mi exprima gândurile, credințele, speranțele și grijile. De foarte mult timp, pentru mine, era evident că acest pas trebuie să capete forma unui video. Îmi plac videourile: sunt „engaging” și foarte ușor de consumat, pentru că ești stimulat vizual și auditiv. Te conving că procesezi informația mai bine... mai mult.

Multă vreme am crezut că mesajul, gândurile, frământările (o iau de la capăt :)) ), credințele, speranțele și grijile mele trebuie ambalate într-un video, în care eu am puterea, prin mijloace tehnologice, să controlez povestea, să subliniez mai bine o idee prin efecte speciale (BOLD, font italic sau mai mare sunt insuficiente), dar să și ascund minusurile, defectele, slăbiciunile sau, mai ales, irelevanța mesajului. Efectele, umorul și efortul mic pe care îl cere un clip îl fac un candidat mai bun pentru a transmite un mesaj. Cu toate acestea, n-am reușit până astăzi să transmit „un mesaj”. Nici măcar sub această formă „făcătoare de minuni”.

Un motiv sincer, pe lângă frică, ar fi că este greu (GREU): e greu să editezi, e greu să creezi conținut de calitate, să creezi ceva cu care până și tu să fii mulțumit, e greu să fii constant și e greu să accepți eșecul, să accepți feedbackul negativ sau, mai rău... lipsa oricărei forme de feedback.

Având în vedere skillurile mele de programator, dar mai ales experiența cu toolurile de AI, ar trebui să-mi fie ușor să-mi construiesc o prezență publică. NU E!

„Să-mi construiesc o prezență publică”, „să-mi transmit mesajul” – de ce sunt așa de importante lucrurile astea pentru mine?

Nu știu!
Dar simt.
De fapt, dacă e să fiu sincer, am câteva răspunsuri, numai că în clipa asta le consider irelevante; ba mai mult, am ales să fie irelevante.

Așa că...

În primele luni ale anului 2025 am început să țin un jurnal, să scriu. Aveam un jurnal cumpărat de la Ale-Hop, care aștepta de foarte mult timp să-și demonstreze utilitatea, și și-a demonstrat-o pe deplin!

Am început să scriu în el tot ce îmi venea în minte, tot ce făceam și tot ce simțeam.

Scriam prost – scriu prost – sunt perseverent. DAR fac progres! Îl citesc, îl văd, îl simt. E prima oară în viața mea când îmi dau seama că sunt slab la ceva, că nu mă pricep, că evoluez greu. Și totuși continui!

Azi m-am trezit cu gândul la toate lucrurile pe care trebuie să le rezolv, pe care trebuie să le fac ca să mă simt mai bine. Idei – de a începe o afacere, de a aduna o echipă, de a-mi construi un portofoliu –, iar în spatele tuturor acestor gânduri, niște „subagenți” care lucrau în paralel:

• obstacole,
• dificultăți,
• ce ai putea face mai bine,
• lipsuri
• și motive pentru care nu sunt pregătit.

– asta urlau subagenții mei.

Am ieșit, trebuia să ridic ceva de la easybox, și am decis să mă plimb, pentru că:„Doar gândurile concepute în timp ce mergi au valoare” (Nietzsche).

Din gândurile alea a ieșit fix ce citești acum. Un text care promite și se obligă să nu fie niciodată terminat, un text care își înțelege minusurile, calitatea inferioară și, în funcție de cititor, irelevanța; dar un text recunoscător că există, fericit că este expus și că primește ocazia de a fi văzut, criticat, apreciat și care, cu trecerea timpului, va deveni inevitabil mai bun și va inspira sau va ajuta pe cineva.